Despre POS Mediu
EXTINDERE RETEA DE APA ŞI CANALIZARE ÎN COMUNA GOICEA, SATUL GOICEA, JUDEŢUL DOLJ
Proiect co-finantat din Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operaţional Sectorial ''Mediu''
Investim în mediu. Credem în viitor.
LOCATIA PROIECTULUI: Comuna Goicea, Sat Goicea, judeţul Dolj
Beneficiar: Comuna Goicea, judeţul Dolj
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe co-finanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) este strâns corelat cu obiectivele naţionale strategice prevăzute în Planul Naţional de Dezvoltare (PND) elaborat pentru perioada 2007-2013 şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR), care se bazează pe principiile, practicile şi obiectivele urmărite la nivelul Uniunii Europene. POS Mediu este astfel conceput încât să reprezinte baza şi totodată un catalizator pentru o economie mai competitivă, un mediu mai bun şi o dezvoltare regională mai echilibrată.
POS Mediu se bazează pe obiectivele şi priorităţile politicilor de mediu şi de dezvoltare a infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligaţiile internaţionale ale României, cât şi interesele specifice naţionale.
POS Mediu continuă programele de dezvoltare a infrastructurii de mediu la nivel naţional care au fost iniţiate în cadrul asistenţei de pre-aderare, în particular Phare şi ISPA. În plus faţă de dezvoltarea infrastructurii, prin intermediul POS Mediu se urmăreşte stabilirea structurilor eficiente de management al serviciilor relevante din punct de vedere al protecţiei mediului.
De asemenea, priorităţile POS Mediu includ intervenţii în domenii mai puţin abordate până în prezent, precum eficientizarea sistemelor de încălzire urbane, prevenirea riscurilor, reconstrucţia ecologică sau implementarea planurilor de management Natura 2000.
Obiectivul global al POS Mediu îl constituie protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă în România, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquis-ului de mediu. Obiectivul constă în reducerea decalajului existent între Uniunea Europeană şi România cu privire la infrastructura de mediu atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Aceasta ar trebui să se concretizeze în servicii publice eficiente, cu luarea în considerare a principiului dezvoltării durabile şi a principiului “poluatorul plăteşte”.
Obiectivele specifice POS Mediu sunt:
1. Îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015 şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă uzată.
2. Crearea premiselor pentru a facilita implementarea adecvată a proiectelor de investiţii în sectorul apă/ apă uzată aferente următoarei perioade de programare financiară
3. Dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilor prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe până în 2015.
4. Reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea schimbărilor climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localităţi până în 2015.
5. Protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei Natura 2000.
6. Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populaţiei, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.